În articolele precedente v-am invitat să reflectați la modul în care societatea evoluează și felul în care devine firesc ca micuții și tinerii de astăzi să crească și să se dezvolte diferit față de generațiile precedente care au trăit în alt context politic, familial, social și cultural. În ciuda preconcepțiilor generale, integrarea Internetului în activitatea copiilor nu implică o scădere implicită a preferinței lor pentru relaționare, mișcare, joacă, învățare sau preocupare pentru teme. Acestea sunt deja semne ale unei dependențe de tehnologie și, cu atât mai mult, într-o astfel de situație copiii au nevoie de sprijin din partea adulților.
În schimbul unei comunicări care are la bază critica, învinuirea, rușinarea, desconsiderarea celui care are o altă experiență, vă propunem să ne concentrăm la binele și interesul copiilor. Aceștia au nevoie de modele de comportament, alternative sănătoase, ghidare și sprijin din partea celor mari pentru a deprinde competențele de folosire creativă, utilă și sigură a Internetului prin contexte de învățare adaptate modului lor de a fi.
În cadrul programului Ora de Net, ne pregătim de o nouă campanie educațională “Joc și joacă în era digitală” însă înainte de lansarea ei publică vă propunem să parcurgeți acest articol și cel care urmează pe tema dependenței de Internet. Acestea au scopul de a vă ajuta să înțelegeți mecanismele timpurii din spatele creării unei dependențe de Internet și să îi sprijiniți pe copii pentru a nu se afunda în mediul virtual și a regăsi relaxarea, bucuria și pasiunea și în alte activități.
Pentru unii nativi digitali, dependența de internet începe înainte să vorbească…
Cum așa?
Din nou, vă propun să privim contextul mai larg în care copiii vin pe lume și cresc. Cei mici fac cunoștință pentru prima dată cu dispozitivele tehnologice, direct sau indirect, văzându-i pe părinții sau cunoscuții lor folosindu-le. Din nefericire, tendința de utilizare excesivă a Internetului rămâne și una dintre provocările adulților de astăzi, nu doar a copiilor.
Lipsa informațiilor privind modul în care copiii învață să fie în lume, chiar înainte de a începe să vorbească și dependența părinților de tehnologie constituie unii dintre indicatorii de mare risc pentru copii.
Pentru a înțelege mai bine potențialul de obișnuință cu tehnologia încă din primii ani de viată, ne vom opri la anumite situații frecvent menționate de părinți și educatori.
Să luăm situația în care în timpul alăptării sau de apropiere cu copilul, părinții sunt absorbiți de ecrane.
În acest caz, experiența celui mic este una incongruentă pentru că deși părintele este fizic prezent, din punct de vedere emoțional el nu este acolo. Pentru copil, relația de atașament cu persoanele semnificative constituie baza lui de siguranță și iar lipsa de contact autentic, susținut, neîntrerupt îl face pe cel mic să experimenteze o frică de abandon, fiind activat chiar instinctul de supraviețuire. Absența emoțională a părintelui și reacțiile diverse și rapide ale acestuia pe care le are la conținutul pe care îl explorează online, creează la nivel profund o lipsă de siguranță și consistență pentru copil care se poate manifesta prin agitație, plâns și tulburări ale rutinei zilnice. Nu de puține ori, astfel de reacții firești ale copilului pot crea un cerc vicios dacă părinții, la rândul lor, se simt speriați, vinovați, nesiguri și au nevoie să se relaxeze după tensiunea cu copilul și apelează tot la tehnologie pentru a se liniști.
Pentru a înțelege mai bine, putem să facem o comparație: experiența copiilor ai căror părinți au un grad mare de dependență de tehnologie este similară cu ceea ce experimentează micuții ai căror îngrijitori sunt indisponibili emoțional din cauza unor probleme fizice sau tulburări de ordin psihologic. Impactul unei interacțiuni în care adultul semnificativ pentru copil nu răspunde nevoilor sau eforturilor copiilor de contact au fost analizate în context științific, de laborator, încă din anii ’70.
Iată două scurte secvențe care surprind ideea: video 1 și video 2.
Imaginați-vă că acum practic părintele poate nu doar să fie foarte deconectat de propria lui lume interioară ci poate fi la cealaltă extremă în care emoțiile sale fluctuează cu mare rapiditate în funcție de ce vede online, moment de moment. Nu știm cum trăiește propriu-zis un copil proaspăt venit pe lume această dinamică însă putem să intuim că nu îi oferă în niciun caz stabilitatea de care are atâta nevoie în această etapă de dezvoltare.
În și mai multe situații din experiența copiilor născuți în era digitală, tehnologia devine dădacă pentru situațiile în care părinții nu pot fi alături de copiii lor fizic sau emoțional.
Situațiile de acest fel sunt din ce în ce mai frecvente dată fiind structura familială care este din ce în ce mai diversă în zilele noastre: fie datorită plecării în afara kocalității sau a țării a unuia sau ambilor părinți, rata crescută de divorț, creșterea copiilor de către rude sau abandonul copiilor. Așa cum dovedesc și rezultatele studiului Ora de Net, copiii care nu locuiesc cu ambii părinți înregistrează o stare de bine mai scăzută.
Atunci când cel mic primește un dispozitiv pentru a îi distrage atenția într-o situație în care de fapt avea nevoie să fie împreună cu părintele, să se joace cu alte obiecte, să exploreze spațiul sau atunci când i-a fost frică sau era supărat, îl determină ca inconștient să preia această asociere ca model și să continue să suplinească nevoile neîmplinite cu diverse activități din mediul online.
De partea cealaltă, în context educațional, în unele creșe și grădinițe din România sunt folosite televizoarele smart în mod excesiv în raport cu etapa de dezvoltare la care se află copiii participanți la activități iar efectul acestora este comparativ cu ceea ce unii copii experimentează în mediul familial. Privitul la televizor sau alte dispozitive mai mult de câteva minute pe zi, fără un obiectiv clar și specific de învățare decis, asumat și ghidat de un adult, creează premisele unor forme de pasivitate a copilului în raport cu procesul lui de dezvoltare.
Un alt efect care ia amploare în România, este cel al copiilor preșcolari care au întârzieri în achiziția limbajului, au dificultăți în dezvoltarea vocabularului sau în structurarea corectă a propozițiilor deși nu prezintă alte forme ale unor deficiențe. Motivul presupus este că acești micuți nu au suficient de multe ocazii să se exprime, să fie ascultați până la capătul propoziției și apoi ajutați să formuleze corect. Cu acest început, este ușor să intuim că rata analfabetismului funcțional și cea a abandonului școlar se vor menține la cote îngrijorătoare.
Stimulii din producțiile online sunt numeroși, atractivi, dinamici și cu greu se pot compara cu realitatea de zi cu zi, aceștia stimulează producția de substanțe chimice responsabile de o stare de fericire și asta pune bazele unui comportament dependent încă de dinainte ca cel mic să poată alege altceva. La vârste fragede copilul are nevoie să se miște, să relaționeze, să se joace și să se exprime.
Având astfel de contexte în primii ani de viață, copilul poate asocia tehnologia ca fiind soluția prin care poate scăpa de sentimentele pe care nu știe cum să le gestioneze: singurătatea, dorința de explorare fără direcție clară, plictiseala și multe altele. Pe fond, este vorba de învățare și aceste asocieri timpurii se vor împregna adânc în subconștientul lui și în experiența sa corporală. Din acest motiv mai târziu voința nu mai este suficientă pentru că tendința de a folosi tehnologia depășește cu mult nivelul neocortexului, partea creierului responsabilă de gândire logică și luare a deciziilor iar „la butoane” se află creierul instinctiv și cel emoțional.
Într-un scenariu în care acest comportament se menține pe termen lung, cei mici ajung să se deconecteze de realitatea din interiorul lor, să aibă capacități reduse de atenție, concentrare și să nu mai știe cum să exprime adevăratele trăiri sau dorințe. Privit cu superficialitate și fără un real interes, adesea copilul poate părea în ochii adulților din jurul lui ca fiind în sine neatent, confuz, incongruent sau neglijent.
Într-o lume în care peste 40% din populație are acces la Internet, adolescenții folosesc adesea mediul online ca antidot pentru singurătate. Din nefericire, în mod paradoxal, Internetul creează un context foarte potrivit pentru însingurare camuflată de o mulțime de ore navigând pe pagini de socializare fără scop, selfie-uri cu zâmbete care ascund ochi triști și promovarea doar a unor secvențe de viață care nu surprind întreaga realitate, de aceea părând ideale.
Cu privirea absorbită de ecrane, oricine, nu doar copilul, poate pierde conexiunea cu sine și cu cei apropiați, devine mai tăcut și mai tentat să împărtășească lucruri intime cu cei străini. Dacă alegi să vezi în termeni comparativi, pentru anumite persoane este mai facil să simtă încredere și mai multă înțelegere din partea celor cunoscuți pe Internet față de ce simt în relațiile cu cei apropiați. Nu este cazul să prioritizăm sau să ne poziționăm în tabere opuse pentru că realitatea este că fiecare context are propriile avantaje și dezavantaje, însă acestea depind de experiența individuală a fiecăruia și, mai mult decât atât, acestea tind din ce în ce mai mult să se completeze decât să se excludă. Pentru nativii digitali, noile tehnologii fac parte din elementele esențiale ale vieții lor și este important să acceptăm acest aspect și să le oferim un exemplu potrivit pentru cum le pot integra într-un mod echilibrat, util și plăcut în viața lor.
Vă prezentăm aceste situații cu scopul de a înțelege că lipsa de informare a adulților cu privire la dezvoltarea fizică și psihologică a copiilor în primii ani de viață continuă să constituie riscul cel mai mare pentru copii. Timpul excesiv petrecut în fața ecranelor este un factor decisiv și va avea consecințe asupra dezvoltării fizice, emoționale și cognitive a copilului.
Rolul programului Ora de Net și a fiecărui cadru didactic și specialist este să se asigure că nu se raportează la părinți sau educatori dintr-o poziție de superioritate, cu critică sau învinuire, ci este disponibil să sprijine adulții din comunitatea lor să înțeleagă rolul pe care îl au în dezvoltarea copiilor și să le ofere informații corecte și complete. De cele mai multe ori, părinții și educatorii care află de aceste efecte, au disponibilitatea să facă ce ține de ei pentru a îmbunătăți situația: să învețe mai mult despre lumea copiilor, să înțeleagă mai bine cum funcționează mediul online și ce efecte are asupra celor mici, să își revizuiască propriul comportament și să acorde prioritate relației cu copilul.
În final, reamintesc că dacă privim copiii prin prisma utilizării tehnologiei realizăm că aceasta doar scoate mai mult în evidență o situație de fapt – copiii și adolescenții prezintă tot mai des manifestări din sfera anxietății și depresiei și noi, adulții din jurul lor, putem contribui la schimbarea acestei tendințe prin a fi mai conștienți, mai implicați, mai antrenați de dorința de a fi aproape de ei așa cum au ei nevoie de noi. Este esențială atitudinea și încrederea adulților cu privire la acest subiect pentru a putea să pună aceste limite cu consecvență, fermitate și blândețe pentru a asigura protecția micuților.
Punerea în practică a acestor decizii înseamnă să ajusteze contextele de dezvoltare și învățare pentru copii care îi sprijină să folosească Internetul ca instrument pentru propria dezvoltare și nu să devină captiv și controlat de avalanșa de tentanții care pot apărea în mediul online. Pe termen lung, aceste experiențe timpurii ghidate de adulții din jurul său contribuie la modul în care copilul se va raporta la tehnologie și vor deveni principii care îi vor servi să aleagă într-un mod conștient cum folosesc o astfel de resursă.