Ateliere de siguranță online adresate copiilor din medii defavorizate

Siguranța copiilor și tinerilor în mediul online este prioritatea echipei Ora de Net. Lucrăm intens pentru a identifica cele mai noi riscuri la care copiii pot fi expuși pe internet iar apoi dezvoltăm resurse care să îi ajute să înțeleagă aceste pericole și să știe cum pot proceda pentru a le ocoli.

De aceea, pe parcursul lunilor iulie și august, am desfășurat alături de partenerul nostru UiPath Foundation, o serie de ateliere online la care au participat 150 de copii cu vârste cuprinse între 11-17 ani. Cele patru ateliere, care au cuprins 40 de sesiuni, au abordat noțiuni generale despre siguranța pe internet, tema identității în mediul online și protejarea acesteia, precum și informații despre securizarea conturilor. S-a lucrat cu grupe de 15 – 20 de copii, atelierele fiind interactive, exercițiile practice împletindu-se cu noțiunile teoretice.

Astfel, copiii au aflat despre beneficiile mediului online și modalitățile prin care activitatea pe internet se poate desfășura nu doar în scopul distracției sau socializării, ci și în cel al formării abilităților și competențelor digitale. În același timp le-au fost prezentate riscurile la care sunt expuși cei care petrec mult timp pe internet, fie că vorbim de cyberbullying, grooming sau sexting, sau că ne referim la riscuri privind furtul datelor personale, e-crime sau securitatea dispozitivelor și a conturilor.

Un alt atelier a abordat tema identității și a felului în care identitatea în mediul online și cea offline se pot întrepătrunde, cum una o poate influența pe cealaltă și cum este important ca cei mici să fie conștienți că ceea ce postează pe internet și felul în care se prezintă acolo, le poate influența viața offline, pentru că cele două lumi, cea reală și cea virtuală, sunt interconectate.

S-a pus apoi accentul pe dezvoltarea abilităților tehnice ale copiilor participanți la training, astfel încât aceștia să își poată securiza corect conturile, pentru a nu fi victime ale furtului de date sau cyberbullying-ului.

Formatorii au evaluat cunoștințele copiilor atât la începutul și la finalul cursurilor, cât și pe parcurs, pentru a se asigura că noțiunile sunt corect înțelese și aplicate, iar copiii au fost extrem de receptivi și captivați de informațiile prezentate.

Pe lângă evaluarea și susținerea primită din partea formatorilor, a existat și suportul psihologic permanent și deschiderea către discuții libere, despre situațiile cu care copiii s-au confruntat online de-a lungul timpului. Spre exemplu, un copil a povestit despre cum primește des cereri de prietenie de la oameni necunoscuți, care încearcă să se angajeze într-un dialog cu el, fapt ce îl deranjează. Pentru a îl ajuta, l-am sfătuit să își facă toate profilurile private și să nu accepte pe rețelele sociale decât prieteni și cunoștințe din viața reală. O altă participantă a împărtășit cu noi faptul că găsește des profiluri în care totul arată ideal, ceea ce o face să se simtă neplăcut. Astfel, am aprofundat faptul că pe internet, oricine poate să editeze orice, pentru a își crea o imagine ideală, deși, aceasta nu este reală.

Aceste discuții au avut scopul de a mări încrederea copiilor în generațiile adulte și astfel, copiii au înțeles că este foarte important să comunice cu părinții, profesorii și specialiștii disponibili, despre situațiile neplăcute în online, deoarece aceștia îi pot ajuta în gestionarea experiențelor digitale.

De asemenea, dedicarea formatorilor, interesul participanților și contribuția organizatorilor, au dus împreună la crearea unui mediu sigur, propice pentru învățare și dezvoltare, în care fiecare participant a putut să aprofundeze fiecare temă și să înțeleagă utilitatea ei în era digitală.

Ceea ce este important să reținem este faptul că lumea online este la fel de reală ca cea offline, adică, ambele au elemente foarte asemănătoare (educațional, economic, social, cultural) și tot ceea ce se întâmplă în mediul online, poate avea un impact puternic asupra dezvoltării fiziologice și psiho-emoționale. De asemenea, orice ajunge pe internet, rămâne pe internet. Acest fapt ar trebui să determine în fiecare o selecție atentă a informațiilor pe care alege să le distribuie și să nu dezvăluie pe rețelele sociale materiale confidențiale precum adresa, numărul de telefon sau datele bancare. De asemenea, când copiii aleg să posteze fotografii sau clipuri personale, trebuie să  își pună întrebarea dacă materialele respective le vor mai reprezenta valorile și principiile și în viitor, când vor fi adulți și vor dori să își gestioneze altfel imaginea din mediul online.

Atelierele desfășurate au avut un scop educativ, pentru a asigura prevenția și bunăstarea nativilor digitali atunci când folosesc internetul și dispozitivele mobile, iar în viitor, ne propunem să oferim training și consiliere și pe alte subiecte legate de securitatea online, pentru a atinge obiectivul principal al proiectului Ora de Net-crearea unui mediu digital sigur, creativ și util pentru toți copiii.


Prietenii Ora de Net

UPC UPC UPC
Salvati Copiii

Copyright © 2019 Ora de net

Salvati Copiii - Uniunea Europeana

Copyright © 2019 Ora de net